25 Iulie 2017 – Go with your PRO – Red Bull Ring, Spielberg Austria
Un vis devenit realitate. Sa rulezi pe unul dintre cele mai frumoase circute din lume alături de un pilot de MotoGP este mai mult decat un vis. Acesta s-a împlinit pe data de 25.07.2017 pe circuitul de casă al celor de la KTM Factory Racing unde Pridon Paul a avut ocazia să învețe de la un PRO în domeniu.
Bradley Smith 38, nu doar că i-a explicat numeroase aspecte ce țin de practicarea acestui sport, inclusiv palierele pe care are loc pregătirea unui pilot de MotoGP dar l-a corectat până la cele mai mici detalii pe în ceea ce privește poziția pe motor, privirea pilotului în viraje, poziția mâinilor pe ghidon, precum și frânarea.
După o sesiune tehnică pe circuitul mic, cei 3700 m ai pistei pe care, cu nici o lună înainte rulaseră bolizii de Formula 1, au devenit locul în care explicațiile lui Bradley Smith au dobândit dimensiunea mult așteptată. Alergând atât în spatele, cât mai ales în fața lui Pridon Paul, acesta a putut să observe atât trasele alese, rapiditatea cu care Bradley Smith înclina și ridica motocicleta sa, perioadele de frânare, cât și ieșirea aproape brutală a acestuia din viraje.
Trei ore pe pista mare a celebrului Red Bull Ring au fost suficiente pentru a parcurge aproximativ 70 de ture și a consuma aproape două plinuri de benzină. O experiență unică pe un circuit absolut fantastic, înconjurat de un peisaj feeric și în compania unuia dintre cei mai buni piloți din lume. Așadar, un vis devenit realitate.